Tutorial HTML

Acesta este un tutorial de HTML construit in HTML. Ideea principala este ca tutorialul sa fie construit in asa fel incat sa puteti intelege in cele mai mici detalii, pe masura ce inaintati cu lectiile, cum sunt construite paginile acestui tutorial. Presupun ca aveti cunostinte elementare cu privire la folosirea calculatorului: stiti sa il porniti si sa il opriti :-), puteti folosi un browser de Web (adica un program cu ajutorul caruia sa puteti viziona pagini in format HTML) si un editor simplu de texte (adica un program cu ajutorul caruia sa puteti deschide sau crea un fisier pentru a introduce un text de la tastatura). Nu doresc sa jignesc pe nimeni oferind explicatii pentru lucruri care pot parea simple, banale, etc. Incerc insa sa scriu un tutorial care sa poata fi parcurs si de cei care nu s-au intalnit cu calculatorul pana acum decat intamplator (presupun, totusi, ca stiti ce sunt acelea directoare si fisiere). Scopul acestui tutorial este acesta: sa puteti face publice informatii prin intermediul retelei Internet, folosind formatul HTML. Exista programe care va permit sa realizati acest lucru fara sa cunoasteti nimic despre acest format. Nu as vrea sa va ascund asta. In cazul in care cineva prefera sa foloseasca in mod exclusiv un astfel de program si este satisfacut de rezultate, nu are de ce sa mai piarda timpul pe aici. Gata cu introducerea. Uitati care este oferta mea. Lucrand intr-un ritm alert puteti invata HTML cam in 3-4 zile. Asta presupune sa petreceti mai mult de cateva ore in fata calculatorului in fiecare zi. Intr-un ritm mai relaxat, o saptamana v-ar putea fi deajuns. Important este sa intelegeti formatul HTML, nu sa memorati toate sirurile de semne care apartin acestui format. Urmeaza lista lectiilor:
Lectia 1
In care onoratul cititor are ocazia sa afle ce este si cu ce se mananca formatul HTML, asta pentru ca i se explica pe indelete care este diferenta intre textul "chior" si textul prezentat intr-o anumita forma si, de asemenea, ce este aceea o eticheta.
Lectia 2
In care acelasi cititor se intalneste cu diferite etichete folosite pentru schimbarea aspectului unui text (titluri, litere cursive, aldine etc.), dar si cu structura generala a formatului HTML. Cititorul atent descopera acum si un lucru de rusine: etichetele se combina intre ele!
Lectia 3
In care un alt cititor (fiindca nu avem incredere in povestile cu identitatea persoanei) afla - pe langa alte etichete necesare formatarii textului (subscript, superscript etc.) plus ideea generala a codurilor folosite pentru introducerea caracterelor speciale - care este forma generala a etichetelor HTML.
Lectia 4
In care cititorul, din ce in ce mai intrigat, afla pe larg cum se compun valorile atributului de culoare si ale celui de marime a caracterelor, iar catre sfarsit se intalneste cu o linie orizontala.
Lectia 5
In care cititorul, daca nu a disparut, afla (in sfarsit!) secretul hypertextului. De parca nu era indeajuns, cititorului i se infatiseaza si niste imagini, explicandu-i-se cum s-ar putea servi de ele.
Lectia 6
In care calatoria cititorului nostru prin tinutul HTML-ului ia sfarsit cu un slalom abrupt printre liste, definitii, tabele si meta-etichete. Tot acum cititorul afla ca nu se afla, de fapt, decat la jumatatea drumului.

In primele lectii nu aveti un link catre pagina de cuprins (tocmai pentru ca nu am vrut sa introduc in pagini nici un element pe care sa nu-l intelegeti). Pentru a va intoarce la cuprins (adica aici) trebuie sa folositi butonul "Back" al browserului.



Last updated on
You can mail me at: stefanov@fil.unibuc.ro